EXCLUSIV | Cum o s-o găsească TJ Miles pe Francisca, atunci când o să vină acasă de la Survivor All Stars + Ce surpriză i-a pregătit artista
Francisca se topește de dorul iubitului său TJ Miles dar are încredere în el și speră că acesta să se întoarcă acasă învingător. Între timp ea arată din ce în ce mai bine, se tonifiază, merge la anumite proceduri corporale, stă mult în studio pentru a face piese noi și se gândește cum o să își aștepte iubitul la intorcerea acasă. Cu siguranță îi va pregăti desertul preferat dar și un platou tradițional românesc, cu slănină și de toate pentru că sigur TJ Miles se va întoarce din jungla Dominicană înfometat!
Francisca, ce bine arăți în seara asta, la acest eveniment!
M-am costumat într-o bijuterie, pentru că lui Miles îi plac bijuteriile și că să fiu sinceră, mor de dorul lui!
Câte kilograme ai dat jos de când a plecat Miles?
Eu mă tonifiez! Mă mențin foarte bine. Stă carnea pe mine din ce în ce mai bine și mai frumos pentru că avem un stil de viață sănătos, pentru că ne respectăm și ne iubim corpul și facem sport. Eu mă tonifiez și mă mențin! Fiecare femeie are perioade, când părem mai suple, când părem cu câteva kilograme în plus, este important să ne iubim și să fim fericiți cu ceea ce suntem.
Mai faci sport sau te menții doar din alimentație?
Merg la Carmen Barcan, la menținere! Nu se poate fără pentru că sunt niște proceduri corporale care se fac constant. E un stil de viață, trebuie supravegheat totul în perioada de menținere. Odată ce ai slăbit cu Carmen, nu mai pui înapoi.
Cu cine doarme Francisca cât timp e plecat TJ Miles la Survivor All Stars?
Cu cățelul, cu Daisy, cu cățelușa noastră! Și cu pernele. E bine! Am mai făcut seri de emisiune, ad hoc, să vedem ce face Miles în Dominicană și am mai chemat așa prieteni în rest nu am timp, sunt la studio, la sală, mai merg la emisiuni. Familia și prietenii, mă văd cu părințîi lui Miles, ne uităm în familie la emisiune.
Cât de mândră ești de el? A ajuns mai departe decât v-ați propus voi doi?
Eu am avut încredere în el, că el are toate șansele să vină câștigător din Dominicană. El are toate atuurile, știu că este un luptător! Știu că o să reușească!
Cu ce fel de mâncare o să-l aștepți acasă pe Miles când o să vină din Dominicană?
Cu slănină! Cu un platou tradițional românesc. Cu de toate! Cred că îi este foame! Și cel mai important un carrot cake (n.r.: tort cu morcovi) pentru că este desertul lui preferat!